Centrul de Sănătate a Sânului Arcadia

Diagnostic | Consiliere | Tratament | Reconstrucție | Recuperare

Centrul de Sănătate a Sânului Arcadia îmbină principiile medicinei preventive și curative pentru toate afecțiunile mamare, cu atenție și dedicare pentru fiecare pacientă în parte. În România, 25 de femei sunt diagnosticate zilnic cu cancer de sân. Depistarea precoce înseamnă timp pentru tratament eficient și șansa la o viață sănătoasă.

Situat în zona centrală a orașului Iași, pe strada Sărărie nr. 38, Centrul de Sănătate a Sânului Arcadia este dedicat prevenției, diagnosticului integrat și tratării tuturor afecțiunilor mamare, inclusiv a cancerului de sân. Noul Centru facilitează accesul direct și imediat la servicii medicale de calitate, asigurate de o echipă multidisciplinară, formată din medici experimentați, cu specializări complementare, care asigură o abordare completă a patologiei sânului.

Pacientele Centrului de Sănătate a Sânului beneficiază de suportul multidisciplinar și de infrastructura integrată (Policlinici, Spital cu linie permanentă de gardă, Centre de Imagistică) a întregii rețele Arcadia.

Tehnologia este un alt pilon important pe care se sprijină activitatea Centrului. Cel mai nou mamograf cu tomosinteză și un ultrasonograf dedicat în special țesutului mamar dens fac parte din dotarea state-of-the-art a Centrului de Sănătate a Sânului Arcadia.

Senographe Essential este cel mai nou mamograf digital cu tomosinteză, cu 6 nivele de contrast, care permit obținerea unei imagini 3D de calitate. Crește astfel acuratețea diferențierii între leziunile maligne și cele benigne, în condițiile folosirii unei doze reduse de radiații.

Mamograful digital de înaltă performanță redefinește experiența pacientei: asigură un diagnostic precis într-un timp limitat de examinare, cu doze minime de iradiere.

În unele situații, mai ales în cazul țesutului mamar dens, medicul radiolog va recomanda examinarea cu ultrasonograful Invenia Abus, disponibil în exclusivitate regională la Arcadia. Ultrasonograful creează, folosind doar ultrasunetele, o imagine 3D a sânului. Imaginile obținute pot fi memorate și accesate de fiecare dată, pentru a putea fi facilitată comparația între scanări.

Practica a demonstrat faptul că Invenia Abus a îmbunătățit detecția cazurilor de cancer cu 35,7% față de diagnosticarea doar prin prisma rezultatelor obținute prin mamografie. Cu alte cuvinte, ultrasonograful poate descoperi cancerul de sân în situații în care mamografia nu obține niciun rezultat.

La Centrul de Sănătate a Sânului Arcadia, fiecare pacientă este consiliată pentru a-și crea propriul plan de sănătate. Urmat corect, sub atentă supraveghere medicală, acest plan este primul pas pentru prevenția și tratarea patologiei mamare.

Informații detaliate despre Centrul de Sănătate a Sânului pot fi consultate pe pagina dedicată: https://www.arcadiamedical.ro/centrul-de-san.

Pacienții se pot programa pentru o investigație inițială apelând serviciul unic Call Center – 0232 920 sau folosind formularul de pe site.

www.arcadiamedical.ro

Iași, 20 iunie 2018

Persoană de contact:

Roxana Petraru

Specialist Comunicare, Arcadia

M: +40 743 118 740

roxana.petraru@arcadiamedical.ro

www.arcadiamedical.ro

 

STIRI RECENTE

...

Avocatul Elenei Udrea: Nicio șansă să mai fie extrădată

Băsescu pariază pe Dragnea

Restricții pe mai multe străzi din Iași

Continuă transferurile la Poli

Firea: S-a pus la cale o strategie prin care Dragnea să nu fie afectat ...