Evenimentele săptămânii 19 – 25 noiembrie la Ateneul Iași

Marți, 20 noiembrie 2018, de la ora 19.00 - Jocul de-a vacanța - regia Andrei Ciobanu

“Jocul de-a vacanța”, marți, 20 Noiembrie 2018, ora 19:00, în Sala Mare de Spectacole a Ateneului din Iași.

 Cuvantul regizorului: "Vara, vacanta, o pensiune de munte ascunsa intre brazi, sase personaje care vor sa depăşeasca uşor barierele realului şi sa intre în roluri asumate, care le divulgă tainele ascunse până acum, ale firii. Acestea sunt ingredientele care nasc o comedie ludica, vie, energica. Dar, dacă vom scrijeli cu unghia stratul subţire de var care asigură nivelul prim, dulce al piesei, vom da de celălalt nivel, cel dramatic. Vom descoperi ca personajele nu tânjesc după un trecut ca un paradis pierdut, ci tânjesc după o fericire viitoare care refuză să se împlinească. Ca atare jocul nu este unul oarecare, ci e jocul fiinţei, care permite fiecărui personaj să se cunoască pe sine şi poate revela fiecăruia adevărurile esenţiale. Jocul de-a vacanta este, in ultima instanta, o forma de autocunoastere.


Asadar, ce se intampla cand ne rupem total de cotidian, cand posta nu mai aduce ziare si scrisori, cand telefonul e stricat, cand firele antenei radio sunt taiate? Incepe ceea ce se cheama jocul de-a vacanta. Si se mai cheama jocul de-a uitarea. Si s-ar mai putea chema jocul de-a fericirea!"

 

Miercuri, 21 noiembrie 2018, de la ora 19.00 - Omul care a văzut moartea - regia Gheorghe Balint

 

Miercuri, 21 Noiembrie 2018, ora 19:00, vă așteptăm la spectacolul de teatru “OMUL CARE A VĂZUT MOARTEA” de Victor Eftimiu, susținut de actorii Teatrului Municipal “Bacovia” din Bacău! 

Regia, scenografia & adaptarea scenică: 
Gheorghe Balint
Muzica:
Ciprian Manta

Distribuția:
Florin Zăncescu
Bogdan Matei
Viorel Baltag
Florina Găzdaru
Ștefan Alexiu
Daniela Vrînceanu
Alina Simionescu

„Sunt omul care a văzut moartea și am cunoscut prețul vieții. Voi nu știți cât de frumoasă este viața! O risipiți în nimicuri, treceți pe lângă ea, o otrăviți cu prejudecăți, cu ambiții neroade, umblați după bani, după situații, vă pândiți unii pe alții și vă făuriți singuri chilii de temniță… Am vrut să vă aduc ceva din vântul depărtărilor, descătușarea. Nu m-ați înțeles. Lăsați-mă să plec: mă cheamă viața… libertatea…”

 

 

Joi, 22 noiembrie 2018, de la ora 20.00 - A G Weinberger Band live@Ateneul din Iasi

 

Vă invităm joi, 22 noiembrie 2018, la Ateneul din Iasi, pentru un concert de excepție marca AG Weinberger, ce marchează lansarea celui de-al 9-lea album al său, ReBorn.

Albumul însumează un ansamblu de caracteristici și discursuri muzicale, care ne conduce în lumea unică a artistului. Prin această lucrare AG atinge o stare de maturitate și relaxare, atât de necesară pentru a-și asigura continuitatea prezenței sale în rândul celor de nivel internațional. Muzici noi, livrare excelentă, producție de talie mondială... Cele 12 piese depăsesc cu mult obișnuitele clișee ale genului blues, iar armoniile și ritmurile neobișnuite conferă prospețime limbajului mixt muzical. Pe albumul ReBorn putem asculta de la shuffle până la big easy second line, de la pop blues până la baladă country sau jazz.
Discul a fost înregistrat la Budapesta, în studioul Origo cu o echipă din Ungaria, iar piesa ‘The Fool’s Lucky Day’ îl are ca invitat special pe legendarul Bob Margolin - care a fost chitaristul lui Muddy Waters. 


Considerat de către legendarul B.B. King „un chitarist carismatic de cea mai înaltă clasă”, AG Weinberger este singurul artist de blues şi jazz din România selectat pentru nominalizare la 7 categorii la Premiile Grammy, decorat în 2011 cu Ordinul Cultural în grad de Cavaler. El îşi continuă misiunea cu acelaşi zel, cu aceeaşi pasiune şi credință pentru a impune muzica bună în viaţa culturală din România.

 

Sâmbătă, 24 noiembrie 2018, de la ora 10.00 - Fantastoria - Teatro Blu

 

Cine nu crede în magie și în povești nu le va descoperi niciodată... "Fantastoria" aduce în fața publicului un spectacol unic, în care magia face parte din copilărie, din poveste! Un spectacol despre cum pot copiii să-și învingă frica cu ajutorul magiei și a personajelor de poveste! Vino cu noi... în Fantastoria! 


Vă așteptăm cu mare bucurie, lăsând fricile departe, la un spectacol oferit de Teatro Blu, Sâmbătă, 24 Noimebrie 2018, ora 10:00, în Sala Mare de Spectacole „Radu Belign” a Ateneului din Iași.

 

 

 

 

 

Sâmătă, 24 noiembrie 2018, de la ora 19.00 - Oxygen - de Ivan Vîrîpaev, regia Antoaneta Cojocaru

 

„Oxygen" de Ivan Vîrîpaev, copilul teribil al noii dramaturgii ruse, este considerat unul dintre cele mai puternice texte contemporane. Un poem teatral despre puritatea sinelui și descoperirea celuilalt. 

Cele două personaje, interpretate de Antoaneta Cojocaru și Daniel Pascariu, sunt aflate în căutarea iubirii totale, în căutarea unui „oxygen” pe care îl presimt, în căutarea unei șanse la schimbare și tot ce atrage după ea aceasta, în căutarea unei divinități pierdute. Riscă să trăiască această poveste într-o lume abrutizată și lipsită de empatie, dar întâlnirea lor nesperată este salvatoare pentru amândoi și le oferă un nou început. 

Bine și rău, conștiinta și uitare de sine, individ și societate, adevăr și minciună, conflict atât de prezent în ființa contemporană – „Oxygen" este un spectacol care te face să recunoști măruntul din iubire și din tine, dar care îți dă speranța că poți fi ales să o iei de la capăt. O poveste de iubire în care nimic nu este imposibil până la capăt și care ți se dăruiește total. 

Cu: Antoaneta Cojocaru și Daniel Pascariu
Costume: Laura Hîncu
Scenografie: Ileana Zirra
Proiecții video: Sineira Studio
Traducere: Mașa Dinescu
Light design: Ștefan Vasilescu
Fotografie afiș: Vlad Eftenie
Asistent regie: Oana Rainer
Un spectacol de: Antoaneta Cojocaru și Daniel Pascariu

 

Duminică, 25 noiembrie 2018, de la ora 10.00 - Aventuri cu Dl.Goe - regia Iulian Sandu

 

Cine nu a auzit de domnul Goe? Personajul neastâmpărat, născut din condeiul marelui scriitor I.L.Caragiale vine în premieră la Ateneu!
Vă aşteptăm cu micii năzdrăvani pentru un spectacol în care râsul şi buna dispoziţie sunt garantate, Duminică, 25 noiembrie 2018, ora 10:00, Sala Mare de Spectacole „Radu Beligan”.
`Un geniu al comicului, Caragiale reflectă în cel mai fidel mod, în contextul actual, realități legate de incultură, caractere și educație, desavârșind teatrul de satiră socială.
În an centenar, Ion Luca Caragiale ne provoacă sa medităm asupra comicului, să descoperim printre hototele de râs, tristețea eternelor probleme comportamentale, și mai mult, ne provoacă să fim mai buni, oferind adevărate lecții de viață, atât de vii și de actuale.
Universul lui Caragiale este defapt un spectacol etern, ce punctează cu umor defectele societății noastre, cu scopul de a le îndrepta, imaginatia fiind cheia ce deschide un univers nemaivazut.` Iulian Sandu, regizor

Regia – Iulian Ioan Sandu
Adaptare text – Izabela Oancea
Muzica – Sorin Oancea

Alexandra Macovei – DL Goe
Alexandra Paftală – Mamița
Ana Hegyi – Mam Mare
Dumitru Florescu – Georgescu/Profesorul
Cezara Fantu -Țaca/Anibal
Daniel Onoae – Lefter Popescu/Otopeanu
Arun Cotic – Controlorul

 

 

Duminică, 25 noiembrie 2018, de la ora 19.00 - Atenție, aterizăm! - Spectacol de teatru, regia Daniel Onoae

 

Adaptare după celebra comedie franțuzească de situație “Boeing Boeing” de Marc Camoletti, producția Ateneului din Iași aduce în atenția spectatorilor câteva situații pline de umor prin care trec cele șase personaje savuroase în apartamentul din Paris al unui arhitect cu… multă poftă de viață.
Bernard (Daniel Onoae), un tânăr arhitect de succes, Berta(Alexandra Paftală), menajera și omul de încredere al acestuia, Robert(Dragoș Maftei), un vechi prieten din provincie și cele trei stewardese – Janet(Erica Moldovan), Helga(Cezara Fantu) și Jaqueline(Ana Hegyi), toate logodite cu Bernard – sunt personajele fermecătoare, ce trebuie să se descurce în situații comice prin postura în care sunt puse.


Comedia „Atenție, aterizăm!” se joacă Duminică, 25 Noiembrie 2018, ora 19.00, în Sala Mare de Spectacole „Radu Beligan” a Ateneului din Iași. 

STIRI RECENTE

Cazare gratuită pentru cei mai inventivi studenți din Campusul „Tudor ...

Consumatorii racordați la sistemul de încălzire centralizată au simțit ...

Zile libere 2019. Când se fac punți pentru minivacanțe și câte zile ...

Amenzi de până la 6.000 de lei pentru cei care locuiesc la bloc și nu ...

Rezultate șoc în Champions League

Apartamentele care au geamuri termopan trebuie să fie dotate cu detectoare ...