Peste 20 de companii prezente la singurul Târg Internațional de Cariere în Inginerie din Iași, organizat TUIASI

Universitatea Tehnică „Gheorghe Asachi” din Iași (TUIASI) desfășoară în perioada 6-7 noiembrie cea de-a doua ediție a singurului târg organizat în întregime de către o universitate, în holul Facultății de Inginerie Chimică și Protecția Mediului „Cristofor Simionescu”. Târgul Internațional de Cariere în Inginerie - TUIASI (TICI) aduce în fața studenților Politehnicii ieșene cele mai importante firme ce activează în domeniile de specialitate în care cele 11 facultăți ale TUIASI formează absolvenți.

Târgul se dorește a fi o punte de legătură între companii și studenți care să îi ajute pe tineri să coreleze activitatea din sălile de curs cu realitatea din industrie. Tinerii studenți care sunt înmatriculați la una dintre cele 11 facultăți ale TUIASI vor avea șansa de a discuta cu reprezentanți ai companiilor de top pentru a înțelege ce se așteaptă de la ei în calitate de viitori angajați, în timp ce companiile au acces nemijlocit direct la studenți, fie ei de anul I sau în ultimul an de master, cu care să formeze legături pentru a putea încadra pe piața muncii viitoarea generație de ingineri.

Târgul se va desfășura pe perioada a două zile, timp în care organizatorii ajutați de voluntari vor ghida sutele de studenți așteptați să participe către standurile companiilor expozante. Acolo, reprezentanți ai unor importante firme de profil le vor prezenta studenților ce înseamnă o carieră într-o companie importantă, dar și ce oportunități de internship și angajare există la finalul studiilor. Până în momentul de față, peste 20 de companii și-au anunțat participarea la târgul organizat de Universitatea Tehnică.

Pentru a veni în sprijinul studenților, organizatorii au dezvoltat o aplicație prin care tinerii să poată să-și realizeze prin câțiva pași un „CV la minut”, care poate avea și complexitatea unuia realizat profesionist, pe care să-l tipărească în momentul în care se prezintă la târg, la punctul de informare al TICI. Acolo vor găsi și o cabină foto unde vor putea realiza fotografii instant ca să își completeze CV-ul pe care urmează să-l prezinte la discuțiile cu reprezentanții companiilor. Iar pentru studenții care se vor prezenta în ziua evenimentului fără să fi completat anterior formularul online, voluntari ai Centrului de consiliere îi vor ghida în completarea „CV-ului la minut” la unul dintre calculatoarele aflate la dispoziția lor la punctul de informare al TICI. Mai mult, marți, 6 noiembrie, de la ora 14.00, este organizat și un seminar pentru studenți: „Tehnici și strategii în vederea integrării tinerilor absolvenți pe piața muncii”.

Evenimentul este organizat de către Politehnica ieșeană în colaborare cu Fundația Universității Tehnice „Gheorghe Asachi” din Iași, care va oferi studenților și două premii - două laptopuri Chromebook care pot fi câștigate prin tragere la sorți în urma unei tombole la care studenții se pot înscrie depunându-și CV-urile la companiile prezente la târg. Mai multe CV-uri depuse înseamnă și mai multe șanse de câștig. Conducerea universității dorește vrea ca TICI să devină unul dintre brandurile universității în legătura cu mediul de afaceri ieșean, național și internațional.

STIRI RECENTE

Universitatea Tehnică „Gheorghe Asachi” inaugurează un Centru modern ...

Zbor charter din IAȘI către Hurghada, EGIPT

...

Frig până în martie. Când vin primele ninsori

2.000 de studenți participanți și sute de CV-uri depuse la Târgul Internațional ...

Euro scade din nou, preţul aurului creşte