Vremea în weekend 8 – 10 februarie

Meteorologii anunță vreme deosebit de frumoasă îi următoarele zile. Temperaturile vor fi simțitor mai ridicate, în special duminică. Citește prognoza meteo completă pentru weekend.

Sfârșitul de săptămână va fi unul frumos din punct de vedere meteorologic, precipitațiile urmând să lipsească cu desăvârșire de pe teritoriul țării noastre. Valorile termice vor fi mai ridicate față de normalul climatologic al perioadei în toată țara (chiar considerabil mai ridicate duminică), în urma unei advecții de aer cald pe partea anterioară a unei depresiuni situată în nordul Marii Britanii.

Vineri, 8 februarie 2019

Vineri vremea va fi în general frumoasă în toată țară, cu un cer variabil. Vântul va suflă slab până la moderat în zona litorală și mai mult slab în rest. Temperaturile maxime vor fi cuprinse în general între 3 și 8 grade Celsius la nivelul întregii țări, cu cele mai scăzute valori așteptate a se înregistra în nordul Moldovei, iar cele mai ridicate în Dealurile de Vest.

Sâmbătă, 9 februarie 2019

Sâmbătă vremea va fi frumoasă aproape peste tot, doar dimineață în zonele depresionare urmând să existe condiții pentru apariția temporară a ceții. Vântul va suflă slab în cea mai mare parte a teritoriului, cel mult slab până la moderat pe litoral și pe crestele montane. Temperaturile maxime vor fi situate în general între 1 și 6 grade în Transilvania, Maramureș și Moldova (cu cele mai scăzute valori așteptate în depresiunile din estul Transilvaniei) și 4-9 grade în Crișana, Banat, Oltenia, Muntenia și Dobrogea.

Duminica, 10 februarie 2019

Duminică vremea va fi deosebit de caldă pentru această perioada a anului. Cerul va fi mai mult senin aproape peste tot, cu excepția depresiunilor intramontane, unde din nou vor există condiții de apariție a ceții în prima parte a zilei, potrivit prognozei Vremea.ro. Vântul va suflă slab până la moderat în vestul extrem al țării și mai mult slab în rest. Temperaturile maxime se vor încadra în general între 4 și 9 grade Celsius în Transilvania și Maramureș, 8-13 grade în Banat, Crișana, Oltenia, Muntenia și Dobrogea și 6-11 grade în Moldova, cu cele mai scăzute valori așteptate a se înregistra în extremitatea nordică a regiunii.

STIRI RECENTE

100 de ani de la înființarea Societății Ateneului

TUIASI se află pe locul al doilea la nivel național în competiția proiectelor ...

Analiști: Euro va creşte peste nivelul de 4,85 lei în următoarele 12 ...

Programul Cinema Ateneu 24 - 26 aprilie

Pe 6 mai, TUIASI va fi gazda prezentării Programului Oficial de Internship ...

Program Cinema Ateneu 15-21 aprilie