Zi plină la ICCJ. Termene pentru Tăriceanu și Toni Greblă

Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie urmează să se discute, luni, un nou termen al apelului în dosarul în care preşedintele Senatului, Călin Popescu-Tăriceanu, a fost achitat în primă instanţă pentru mărturie mincinoasă. 

Tăriceanu a transmis prin avocat că nu doreşte să fie audiat în sala de judecată, deoarece nu mai are nimic de adăugat faţă de ce a spus la instanţa de fond, însă stă la dispoziţia instanţei pentru orice lămurire. 


Procurorul de şedinţă a solicitat, la termenul anterior, reaudierea unor martori, printre care Victor Ponta, Dan Motreanu şi Dan Andronic. 

Avocatul lui Călin Popescu-Tăriceanu s-a opus reaudierii de martori şi a cerut să fie trimise adrese la DNA pentru a se comunica dacă procurorii au respectat dispoziţiile legale în legătură cu interceptarea clientului său şi a fostei sale soţii Ioana Valmar. 

Călin Popescu-Tăriceanu a fost trimis în judecată de DNA pe 7 iulie 2016 pentru mărturie mincinoasă şi favorizarea făptuitorului, el fiind achitat pe 22 mai 2018 de un complet de la Instanţa supremă format din trei judecători. 

Decizia a fost atacată cu apel de procurorii anticorupţie, procesul fiind pe rolul completului de 5 judecători. 

Conform DNA, în cadrul actelor de cercetare privind retrocedarea nelegală a unei suprafeţe din pădurea Snagov şi a Fermei Băneasa, Tăriceanu a făcut sub jurământ, la data de 15 aprilie 2016, declaraţii necorespunzătoare adevărului cu privire la aspecte esenţiale ale cauzei asupra cărora a fost întrebat şi nu a spus tot ce ştie în legătură cu împrejurări esenţiale, urmărind prin aceasta împiedicarea/îngreunarea tragerii la răspundere penală a inculpaţilor cercetaţi în dosarul trimis în judecată.

Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie urmează să discute, luni, și un nou termen al apelului în dosarul în care secretarul general al Guvernului, Toni Greblă, a fost achitat în primă instanţă într-un dosar de trafic de influenţă, efectuare de operaţiuni financiare ca acte de comerţ incompatibile cu funcţia, constituirea unui grup infracţional organizat şi fals în declaraţii. 

STIRI RECENTE

O „Invitație la dans” a lui ANDRÉ RIEU extrem de apreciată de publicul ...

Silk District: noile locuri de muncă vor contribui lacreşterea nivelului ...

Ministerul Justiției a publicat rapoartele GRECO

Botoşani: Patru maşini au fost incendiate în timpul nopţii

CTP Iași își vinde autobuzele vechi

Rata de promovare la Bacalaureat în Iaşi este de 73,5%